Ai luat hotărârea să îţi utilezi casa cu profile tip termopan? Este o decizie bună, dar dacă vrei cu adevărat să beneficiezi de avantajele acestor ferestre este foarte importantă calitatea lor. Iată argumentele specialiştilor.
Când porneşti la acest drum, nu trebuie să te gândeşti să achiziţionezi variantele cele mai ieftine, dar poţi face economii pe termen lung. O fereastră de calitate ar trebui să reziste 25 de ani. De aceea, un prim sfat este să apelezi la o firmă cunoscută, cu experienţă şi din ţara noastră. O fereastră ieftină (de obicei de provenienţă din Turcia sau China) nu are grosimea necesară şi fiind dintr-un material prost nu ţine bine geamul şi se corodează repede. Există mai multe clase de profile PVC: clasa A (se referă la grosimea şi la calitatea peretului exterior, care este cuprinsă între 3 şi 3,1 mm) şi respectiv clasa S (care se referă la climatul oferit şi care ar trebui să fie între -25 şi +45 de grade) sunt cele mai bune.
De obicei, la noi găseşti profile clasa B (grosime 2,7 mm) şi categoria M (climat mediu). În plus, durata de viaţă a profilelor din clasa A este cu 20% mai mare decât a celor din clasa B. Alege o firmă care e de multă vreme pe piaţă şi lucrează cu un producător renumit. Evită firmele nou-înfiinţate, fiindcă e posibil ca peste un timp, dacă e nevoie de reparaţii să nu le mai găseşti. Nu accepta montarea fără să primeşti acte, deoarece în caz că apare vreo nevoie, sunt necesare documente doveditoare: factură, chitaţă, certificat de garanţie şi contract.
Pervazul (glaful) este foarte important. În alte ţări nu se montează geam termopan fără pervaz. Acesta are rolul său, atât la exterior (ajută la scurgerea apei de pe geam, care astfel nu ajunge pe perete), cât şi la interior (se îmbină mai etanş şi conferă stabilitate).
Importante sunt şi materialele
Sistemele de tâmplărie pot fi confecţionate din diverse materiale (PVC, aluminiu, lemn, lemn stratificat). Specialiştii consideră că alegerea cea mai bună este PVC, din mai multe motive. Componenţa lui îi asigură păstrarea calităţilor la temperaturi cuprinse între -50 şi +80 de grade. Acesta pierde greu din căldură, comparativ cu aluminiul, care poate crea şi condens dacă e de calitate mai slabă şi afară sunt temperaturi sub -5 grade.
O altă problemă care poate determina apariţia condensului este tipul de sticlă folosit. Sticla trebuie să fie tratată termic, cu o peliculă Low-E. Tratarea sticlei cu aceasta peliculă poate fi verificată apropind o flacără de sticlă: dacă flacăra îşi schimbă culoarea, înseamnă că sticla a fost tratată.
Feroneria este importantă, fiindcă dacă este de calitate va funcţiona uşor şi sigur. O astfel de feronerie trebuie să aibă sisteme de aerisire parţială pentru a preveni apariţia condensului; deschideri oscilobatante prevăzute cu contraacţionare greşită; blocatori de siguranţă (antiefracţie) pentru toate deschiderile oscilobatante.
Bine de ştiut!
Pierderea de căldură dintr-o clădire este de 9% prin podea, 24% prin acoperiş, 26% prin pereţi, iar cea mai mare parte, 41%, prin ferestre. Dacă locuieşti într-o zonă însorită, există geamul 4 Seasons, care respinge razele ultraviolete, evitând efectul de seră. Dacă stai într-o zonă rece, e indicat geamul termopan (cu trei foi de geam), care reduce coeficientul de transfer termic. Montează şi jaluzele interioare sau exterioare, care asigură umbra şi reduc pierderile de căldură.